DOCUMENT. Sesizarea Guvernului la Curtea Constituțională: „Președintele României se comportă ca un agent electoral”

DOCUMENT. Sesizarea Guvernului la Curtea Constituțională: Președintele României se comportă ca un agent electoral
Guvernul a sesizat CCR privind implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală
Publicat: 06/05/2014, 16:32
Actualizat: 31/07/2014, 06:32

Astfel, potrivit sesizării, Guvernul acuză șeful statului de favorizare a PMP, prin nominalizarea directă a partidului pe care îl va vota, dar și prin fotografiile în care apărea cu un tricou alb și sigla PMP, postate de Elena Udrea pe Facebook.

Guvernul cere Curții „să analizeze posibilitatea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României și Președintele României. Să stabilească dacă acest conflict este cauzat de implicarea explicită a Președintelui României în campania electorală, prin susținerea unui partid politic la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014, respectiv la alegerile parțiale pentru Parlamentul României – Camera Deputaților și Senat- din anul 2014, ceea ce încalcă dispozițiile art.80 Rolul Președintelui din Constituția României, republicată. Să pronunțe o decizie prin care să stabilească în mod clar dacă Președintele României, în conformitate prevederilor constituționale, poate face campanie electorală în favoarea unei formațiuni politice”.

CITIȚI AICI SESIZAREA OFICIALĂ OFICIALĂ A GUVERNULUI

În aceeași sesizare, premierul Victor Ponta a precizat și faptul că, în opinia lui, Traian Băsescu a încălcat și articolul 84 privind incompatibilitățile unui președinte, care îi interzice să fie membru de partid.

„Chiar dacă, formal, nu este membru al unui partid, prin modul său de acțiune Președintele României se comportă ca un agent electoral, ca un membru activ al unei formațiuni politice implicate în lupta electorală. O asemenea conduită a șefului statului depășește noțiunea de libertate de exprimare de care se bucură Președintele României în exercitarea mandatului. Îndemnul direct al președintelui României cu privire la exercitarea votului în cadrul alegerilor din România din anul 2014 este contrar spiritului Constituției și generează stări conflictuale între autoritățile publice cu privire la exercitarea prevederilor legale A influența într-o manieră atât de fățișă electoratul cu privire la votul ce urmează a fi exprimat, golește practic de conținut atât normele constituționale citate, cât și prevederile următoarelor acte normative „, se mai arată în sesizarea care face referire la legea 67/2004, legea 33/2007, legea 35/2008, legea 67/2004, legea 215/2001 și legea 393/2004.

Anterior, în ședința de marți a Guvernului, premierul Victor Ponta a afirmat că sesizarea care va fi înaintată, marți, de Guvern către CC privind implicarea președintelui Traian Băsescu în campania electorală va conține și o declarație din 2004 a fostului lider PDL și prim-ministru Emil Boc, care spunea că președintele nu se poate implica în campanie.

În 2004, președintele țării era Ion Iliescu, fost lider al PSD.

„Vreau să dau doar un singur citat în acest sens: «Implicarea șefului statului în campanie este profund neconstituțională și încalcă litera și spiritul Constituției. În legea fundamentală se stipulează foarte clar că șeful statului trebuie să fie garantul respectării legii și trebuie să fie echidistant. Domnia sa este prima persoană care uită de litera Constituției și interpretează textul acesteia în favoarea unui partid politic». Așa a spus Emil Boc în 2004, am încredere că, uneori, are opinii corecte și vom pune în sesizare și acest citat. Sunt convins că, în felul acesta, campania electorală, și pentru europarlamentare, și pentru prezidențiale, se va desfășura cu respectarea Constituției”, a spus Ponta în ședința de guvern.

El a reiterat că, prin această sesizare, vrea să fie foarte clar că președintele țării și alte categorii de persoane cu funcții publice nu au voie să facă campanie electorală.

Luni seara, Ponta a anunțat că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională (CC) în legătură cu implicarea președintelui Traian Băsescu în campania electorală, iar în baza deciziei CC se va proceda în consecință.

El a precizat că sesizarea va fi transmisă, probabil, marți către CC, după ce va revedea textul și îl va discuta cu colegii săi.

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, la Gândul Live, că în mod categoric nu a încălcat legea fundamentală și a făcut referire la avizul Curții din 2007, care spune că „președintele nu vine din nori”.

El a menționat că în avizul 1 din 2007 se precizează plaja pe care președintele se poate mișca în spectrul politic și faptul că șeful statului are dreptul la opțiuni politice, are dreptul să participe în dezbateri politice, are dreptul să fie susținut de un partid și să rămână apropiat unui partid.

Traian Băsescu a menționat că articolul 84 din Constituție spune foarte clar că președintele nu poate fi membru de partid.

„Dar, în avizul din 2007, se explică clar că președintele nu vine din nori. Nu citez dar dau sensul, este susținut de un partid, ca atare rămâne în relații cu acel partid, pentru a-și susține programul”, a mai spus Traian Băsescu, precizând că singurul parid care susține în acest moment că va continua reforma statului este PMP, iar acesta este partenerul său politic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unei eleve după ce a văzut ce i-a căzut la prima probă orală a...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Elena Udrea e nevinovată! Ce i-a făcut Traian Băsescu
Românii se înghesuie în această destinație de vacanță. Care sunt marile puncte de atracție
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×